...Prietenii mei sunt povestea vietii mele.Unii dintre ei, foarte putini la numar , au transformat limitele mele in frumoase privilegii si mi-au dat posibilitatea sa pasesc vesela si senina prin umbra neputintei mele.Acestia au ramas si sunt prietenii mei adevarati.Ei sunt acei oameni deosebiti de care ma simt cel mai aproape...Ma interesaza ce gandesc ei, ce simt, cum se descurca cu darurile si vicisitudinile vietii.Ei se adauga vietii mele pe care o implinesc imbogatindu-ma.Din pacate alti prieteni, surprinzator destul de multi si -au dat arama pe fata.Ei nu au inteles din pacate semnificatia prieteniei, ei nu au inteles ca adevarata prietenie este cea care ne arata ca nu suntem singuri nici la bucurie , nici la necaz. Si atunci este de preferat sa ai doar doi prieteni ,decat o suta, dar acestia doi sa inteleaga ce inseamna viata pentru tine, fie ea buna sau rea.Cand simti nevoia sa te lamentezi ca lucrurile merg anapaoda, cand vrei sa te plangi de micile nedreptati ale vietii, ai nevoie de un prieten care sa iti asculte si sa iti inteleaga povestea trista. Adesea nu putem face nimic pentru a indeparta aceste griji, dar simplul fapt ca suntem acolo, ca ne ascultam unul pe cealalt este tot ajutorul, de care de fapt avem nevoie. Dar cand aceste povesti sunt ascultate doar pentru a putea fi spuse mai departe altora , de a fi rastalmacite si a face din ele un subiect de barfa , asta nu mai este un lucru demn de un prieten adevarat.Din pacate multi asa zisi prieteni din jurul meu s-au purtat asa si asta pentru mine a insemnat un fel de tradare .Se pare ca nu am ales oamenii potriviti, pentru ca cineva spunea o data , "ai grija si mereu si alege-ti drept tovaras mereu un al doilea eu", si din pacate nu am fost suficient de matura sa inteleg ce a vrut sa spuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu